“Fac și ei ce pot și dacă nu plecau era rău în alt fel. Poate mai rãu. Și atunci ce faci când nu e nimeni de vină pentru cât de rău te simți? Ești supărat pe cineva și nu știi pe cine. Ce faci cu furia asta fără obiect? Cum o exteriorizezi ca să nu te sufoci? Ce alternative găsești când vizitele de sărbători te destabilizeaza și abia aștepți să plece înapoi? Treptat, pentru unii dintre acești copii familia încetează sa mai fie centrul lumii și e înlocuită de comunitate care nu devine CA o familie, ci altceva, mai liber, mai incluziv și mai extins. Prieteni, vecini și oricine e dispus sa te asculte și să te ajute în orice fel. Pe lângã tristețea și drama de necontestat a acestei situații mai apar uneori și astfel de noi perspective.” – Tudor Cristian Jurgiu
